duminică, 27 aprilie 2008

stramosi



Vladimir Caminschi (1873-1941)
Alexandra Celac
Aceste persoane au fost parintilor Eugenia Caminschi Celac, bunica mea. Vladimir a fost (asa cred) un barbat frumos si primul preot de Drasliceni. A fost, la fel, tata de familie.Au avut (cu Alexandra) multi fii.Bunica mea a fost cea mai mare. Daca vreun descendenti lui Vladimir si Alexandra citeste acest blog, va rog sa comunicati cu mine.


sâmbătă, 19 aprilie 2008

cu ritmul în doi timpi

Fereastra e închisă , dar ce frumos e cerul de seară . Conectez pc-ul şi caut un mesaj din Bucureşti care povesteşte despre tangouri, despre Montevideo şi Bs As, mesajul conţine o poezie care se termină spunând ca aici e toamna şi după aceea vine "iarna mizerabilă". Da, e toamnă, dar o toamnă leneşă care a venit destul de târziu şi nu e foarte friguroasă. Are un ecou de căldură. Îmi aminteşte de un fulg plutind prin văzduh. Are puţin din liniştea care se ascultă ca o parte a muzicii când aceasta s-a sfârşit. Un ecou al ultimului sunet. Fulgul nu ajunge jos, toamna nu ajunge aici, dar iarna se află în faţa noastră. Asta o ştim. Hai să deschidem, aici şi acolo, ferestrele şi să ascultam tangouri, unul, două, trei ca şi cum ar fi numai unul. Ele vor atinge infinitul împreuna: o cometă pe cer care nu se va stinge niciodată .

Cristian Vasile

sâmbătă, 12 aprilie 2008

AntoanetA



Antoaneta e foarte lungà. Ne am cunoscut prin Internet unde a descoperit blogul meu în spaniolà, pe urmà ea, care locuieste la Canada şi s’a nascut la Bucuresti, a venit la Montevideo. Doreşte sa studieze murga uruguaianà. Ea crede cà murga face parte identitatea uruguayului.
( Nu-mi place murga nici un pic). Anto e foarte draguţa şi are un caracter puternic şi determinat. Am un nou refren: daca nu pot face ceva, fà cum Anto ar face . Într-o zi (înainte sà vinà) i-am trimis un mesaj care spunea: aş vrea sà pot vedea oraşul meu cu ochii tài. În sfârşit a fost aşa. Am petrecut foarte bine împreunà şi eu am descoperit (aşa şi aşa) un oraş nou, bun, cu lume ospitaliera. Acum Anto pleacà. Din partea mea sunt mulţumiţà cà am cunoscut-o. Mi-a làsat un pic de bucurie şi o sticlă de apà mineralà plinà de tuica. Sticlă e foarte frumoasa, de plastic, dar frumoasa. Şi ţuică … mmm ….ţuică … ţuică e o apà tare (cu punch). Noroc, prietenà, şi o bunà viaţă.

sâmbătă, 5 aprilie 2008

limba românà


De fapt cuvintele sunt plastice. Da, ştiu ca sunt mici si mari, dar cred ca sunt, la fel, plastice. Ma gandesc la cuvinte care s-au smuls din loc şi s-au lungit ca un tren pe o câmpie o dimineaţa de emigraţie. Cuvinte vazute/auzite mici din depàrtea şi mare de aproape, la fel ca un tren. Cine ştie ce cuvinte în româna au fost auzite ultimele şi s-au lungit ca un fir de nádejde: "noroc, surioarà", "noroc, frate", "noroc, scumpi", "ne vedem" "noroc". Apoi aceste fir se rupe, cuvintele s-au închis şi sà deschis o nouà limbà: mai întâi franceza, dupà spaniola. A dispàrut limba româna, care a fost o limbà negatà pentru urmaşi. Astazi, Sofía Anatra îmi aduce aceasta limbà şi îmi corecteazà textele, este profesoara mea de limba româna. Limba se lungeste câtre mine sau eu ma lungesc câtre ea. De ce? Poate e numai voinţá sau curiozitatea sau pentru cà sunt deja in vârstà (aşa si aşa) şi am nevoi de timpuri trecute. Mi-e dor de braţele tatalui meu şi îmi doresc un rewind de timpul spre mâinile bunicului şi bunicei mele, de care nu am nici o amintire.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Poza: Sofia şi eu în leţia.

sâmbătă, 29 martie 2008

scrisori vechi





Bunica mea este
nişte fotografii şi la fel scrisori vechi. Familiei bunicii mele i-au scris pîna în anul 1975, dupa accea corespondenţă a fost intreruptà pentrucà erau timpuri dificili. Acum citesc o scrisoare care zice "mamà a murit". Pot sà imaginez cum s' a fi simţit... inchid ochii cu ea aud un urlat în inimà şi dupa accea liniştite.